Pe politicieni ii asteapta ura oamenilor


În Transilvania până la Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan (1784) şi în Europa până la Revoluţia Franceză (1789) mentalitatea generalizată era că unei structuri asociative, legătă între membrii acesteia pe bază de „sânge albastru”, numită nobilime, i se cuvine autoritatea şi încrederea în deciziile pe care aceasta le ia pentru binele comun al societăţii.
Atunci însă, datorită abuzurilor faţă de dreptatea socială, faţă de nivelul de trai şi faţă de buna adminstrare a puterii, lumea a început să creadă în alte forme de asociere. Ceea ce a născut ura faţă de acea clasă conducătoare şi forma lor de organizare: rangurile nobiliare.
Apoi au apărut partidele politice, în care timp două 2 secole lumea şi-a pus încrederea, fie în mai multe – pluripartidismul, fie în unul singur –partidul comunist. Dar asemenea, nobililor de oarecând, partidele politice au format clanuri mafiote, unde banul şi puterea sunt deasupra binelui comun, al tuturora. Iar oamenii din acele structuri, numiţi politicieni s-au legat între ei într-un cerc obscur al neputinţei, minciunii, demagogiei şi hoţiei.
Deşi eu unul cred în iertare, lumea, ca acum 200 de ani a început să-i urască…
Odată ce ura e stârnită este foarte greu ca s-o mai poţi domoli. De aceea, istoria ne învaţă unde au greşit aceia şi cât de scump au plătit cu toţii: teroare, crime, blesteme, hoţii, nedreptăţi şi multă suferinţă.
România postmodernă a început să se deştepte şi numărul oamenilor care ies în stradă se înmulţeşte pe zi ce trece. Oare nu este suficient pentru ca politicienii să se schimbe? Oare nu este suficient ca majoritatea dintre ei să se retragă definitiv din viaţa publică? Oare nu este suficient ca partidele politice şi mafiile din spatele lor să se dizolve în pace şi linişte? Oare nu pot să-i lase pe oameni ca să îşi aleagă formele de autoritate şi încredere potrivite? (Prof. Florin I. Bojor)